AMENAJĂRI DORMITOR

Dormitorul este locul tău de refugiu, micul tău paradis. Este, prin excelență, spațiul inimii tale. Adică încăperea cheie din casa ta. Dormitorul e spațiul în care te bucuri de tihnă deplină, dar și de tandrețe și iubire. De aceea e foarte important să fie exact pe gustul tău și să răspundă în totalitate nevoilor tale. Iată câteva idei de amenajări de dormitoare în cele mai variate stiluri. Clasice, moderne sau rustice. Romantice, simple, îndrăznește sau sobre. Fiecare dintre ele este minunat în felul său. Descoperă-le și alege-l pe cel care este perfect pentru tine.

amenajari-dormitoare

Meriți cel mai frumos și confortabil dormitor

Te invităm să ne însoțești într-o călătorie minunată prin cele mai frumoase dormitoare din lume. Vei afla imediat după ce strategii secrete au fost amenajate. Înainte însă, e bine de precizat că, atunci când vine vorba despre dormitor, confortul trebuie pus mai presus de orice. Oricât de ingenios ar fi mobilat, zugrăvit și decorat, dacă nu-ți conferă sentimentul odihnitor și intim de cuib al tău, nu este un dormitor adevărat.

Explicația e evidentă. Mai mult decât oricare altă încăpere din casă, dormitorul trebuie să satisfacă nevoile tale, și nu pe ale altcuiva. Nu e cameră de oaspeți, nici living, pe care să-l împarți cu alții. Ci e sanctuarul tău, care trebuie să fie exact pe gustul tău. Așadar, atunci când îl amenajezi, trebuie să te ai în vedere pe tine și numai pe tine. Tu contezi și meriți tot ce e mai bun. Desigur, atunci când vorbim despre un dormitor matrimonial, condiția confortului rămâne valabilă, numai că trebuie să satisfacă și nevoile partenerului tău.

Să vedem, așadar, care sunt regulile în amenajările unui dormitor pentru ca acesta să-ți ofere tot confortul necesar.

Reguli pentru amenajarea unui dormitor confortabil

Alege cea mai bună lumină naturală

După cum știi, o treime din viață ne-o petrecem dormind. Așadar, prima nevoie pe care un dormitor trebuie s-o îndeplinească este de a-ți asigura un somn liniștit, odihnitor. De aceea, elementele principale de care se ține cont în amenajările dormitorului sunt patul și lumina. Să le luăm pe rând.

Pentru a avea o lumină naturală adecvată, camera în care va fi amenajat dormitorul se alege în funcție de poziția sa față de punctele cardinale. Cea mai indicată este încăperea orientată către sud-vest. Astfel, lumina soarelui se va revărsa în dormitor în a doua parte a zilei și nu te va deranja la primele ore ale dimineții. În plus, dormitorul va fi mai protejat de vântul mai puternic ce bate dinspre nord și aerul ce va pătrunde pe fereastră va fi blând și plăcut.

Un dormitor bun începe cu un pat bun

Patul e rege în dormitor. Deci ai mare grijă în primul rând să aibă dimensiunile potrivite.

Un pat e indicat să aibă, pe lângă suprafața efectivă pe care o ocupă pe podea, o suprafață de cel puțin 60 de centimetri de jur împrejur. Desigur, această regulă este valabilă pentru un pat amplasat în mijlocul dormitorului, nu și pentru cele așezate lângă unul dintre pereți. Un pat este de preferat să aibă o lungime de 2 metri și o lățime de minimum 60 de centimetri. Desigur, te poți întinde și pe lățime până la 2 metri, în funcție de cât îți e plapuma. Adică de cât îți permit bugetul și dimensiunea dormitorului.

Uită de televizor în dormitor

O regulă destul de ușor de respectat spune să eliminăm absolut orice aparat electronic din dormitor. Electronicele au efecte iradiante și chiar absorb energia corpului omenesc. Cum ne petrecem trei sferturi din timp în dormitor, cu trecerea anilor ne pot deteriora sănătatea.

Care e lumina artificială ideală în dormitor

Am văzut că, pe timpul zilei, e de preferat să ai în dormitor lumina blândă, mai puțin intensă a după-amiezei. Același lucru vei urmări și atunci când e vorba despre lumina artificială. În dormitor, spoturile artificiale puternice sunt de evitat. Specialiștii în amenajări, dar și medicii recomandă să alegi spoturi cu lumină reglabilă, însoțite de veioze amplasate pe noptieră, lângă pat. Cei dintâi au în vedere estetica încăperii, ceilalți se gândesc la sănătatea ta.

Dormitorul perfect este cel care ți se potrivește

Din multitudinea de stiluri de amenajări, ideal pentru tine este acela care e în ton cu personalitatea ta.

Dacă ești o fire romantică și ai nostalgia unei copilării de poveste la țară, o poți recrea. Vei opta atunci pentru un dormitor care să-ți amintească de odaia din casa bunicilor. Modele de amenajări în stil rustic vei găsi nenumărate și le vom trece în revistă imediat.

Un dormitor amenajat în stil modern ți s-ar putea potrivi dacă ești o fire dinamică, ancorată în tumultul cotidian.

Pentru un temperament mai rece, o idee deloc rea ar putea fi un dormitor în stil scandinav. Dacă îți plac locurile exotice, ai posibilitatea să aduci unul chiar la tine în dormitor. Te vei orienta atunci către amenajări în stil mediteraneean sau poate chiar asiatic. Ori, de ce nu?, dacă ai o fire aventuroasă sau pasională nu ți-ar displăcea un dormitor extravagant, opulent.

Odată ce te-ai decis ce stil de dormitor ți se potrivește, e timpul să afli totul despre amenajări.

Dormitoare în stil modern

Amenajările dormitoarelor în stil modern se bazează, în principal, pe linii drepte, design minimalist și culori puternice, îndrăznețe. Este un stil sobru, fără decoraţiuni exagerate, caracterizat prin suprafeţe luminoase, dar nu stridente și pe forme geometrice regulate.

Mobilierul modern este, la rândul său, sobru. Specialiștii în amenajări recomandă pentru dormitorul în stil modern un pat simplu, realizat din PAL melaminat, MDF sau lemn masiv. Dacă vrei să dai dormitorului tău o notă inedită, te poți gândi la o tăblie supradimensionată, tapițată cu stofă sau la una din piele.

Nu strică să înlocuiești clasicul dulap cu un dressing prevăzut cu uși culisante. De asemenea, încearcă să folosești la maximum spațiul pe verticală și să acoperi ingenios pereții cu rafturi de bibliotecă sau etajere.

În ceea ce privește cromatica, curentul modernist în amenajări propune contraste puternice. Designerii recomandă zugrăvirea unuia dintre pereții dormitorului într-o culoare puternică (grena sau chiar negru), în jurul căruia construiești paleta de nuanțe din decor.

Amenajarea dormitorului presupune și alegerea unor covoare potrivite. De această dată, e recomandat tocmai să renunți la ele. Dacă ții neapărat să nu lași pardoseala complet goală, folosește fie o piele naturală, fie un covor mic. Vei accentua astfel eleganța finisajelor moderne pentru podea: parchet laminat sau plută.

Corpurile de iluminat ce se potrivesc perfect într-un dormitor modern sunt cele în forme geometrice regulate, cu elemente decorative din inox, sticlă sau plastic.

Dormitoare în stil rustic

În căutarea liniștii atât de necesare și dorite în lumea agitată de azi, stilul rustic a devenit mai actual decât ai putea crede. Pentru a recrea ambianţa casei de odinioară, din vremurile în care ,,timpul avea răbdare cu oamenii,, specialiștii în amenajări vin cu reguli simple.

Pentru a reda sentimentul de stabilitate și tihnă, recomandă grinzile robuste din lemn, lambriurile cu linii neregulate sau noduri, cărămizile aparente şi pietrele naturale. Fierul forjat poate fi şi el folosit în amenajarea unui dormitor în stil rustic. Accentele decorative de inspiraţie rustică adaugă dormitoarelor moderne sentimentul de cămin trainic, în care ești perfect ocrotit. Un pat înalt, cu saltea groasă, bine înfipt în podea, pare locul perfect în care să dormi neîntors și să visezi frumos.

Cheia în amenajările dormitoarelor rustice moderne este combinația dintre elementele decorative viguroase, o pardoseală de culoare blândă și o fereastră cât mai generoasă.

În ceea ce privește combinația cromatică, mergi pe aceeași linie. Combină culori neutre cu nuanțe mai calde, de pământ.

Ţesăturile reprezintă și ele un element de decor indispensabil dacă vrei ca dormitorul tău să semene cu o odaie țărănească. Poți folosi, așadar, ca să decorezi dormitorul, perne, cuverturi şi draperii din iută, lână, cânepă şi covoraşe din blană, ecologice.

Dormitoare în stil mediteraneean

Contribuţia grecească sau spaniolă în amenajările dormitoarelor românești este de netăgăduit. Coloanele arcuite, stâlpii de susținere, înlocuiți uneori chiar cu copaci artificiali ce țâșnesc în mijlocul dormitorului sunt influențe grecești în design. Totodată, pereții văruiți neuniform, spoiți, s-ar putea spune, în culori calde sau în nuanțe de alb curat, vin tot din Grecia în dormitoarele noastre.

Stilul spaniol și-a lăsat și el amprenta în multe dintre ideile de amenajări ce au pătruns puternic în designul din România. Mobilierul masiv, cu motive sculptate, paravane din lemn cu inserţii de fier forjat sunt doar câteva elemente de influență maură.

Italienilor le datorăm pardoseala din dale de teracotă, bârnele din lemn ce încadrează, de sus, ca un căuș, dormitorul.

Cromatica stilului mediteranean este senzuală și blândă. Dormitoarele amenajate în stil mediteraneean cer culori pastelate, naturale, în armonie perfectă.

Decorațiunile interioare sunt încărcate, chiar opulente. Un dormitor amenajat în stil mediteraneean va avea perdele și draperii bogate, dar vaporoase, covoare groase, corpuri de iluminat cu elemente filigranate.

Paleta de opțiuni ce ți se deschid în față atunci când vrei să-ți amenajezi dormitorul este extrem de generoasă.

Ca să te inspiri, îţi oferim o galerie foto în care vei descoperi 40 de dormitoare uimitoare, amenajate în cele mai variate stiluri. Scandinave, italiene, japoneze. Ultramoderne sau rustice. Mici sau mari. Mobilate și decorate sobru sau, dimpotrivă, opulent ori baroc. Găsești modele de amenajări de dormitoare pentru toate gusturile, pe care le poți adapta la casa și la personalitatea ta.

Cu siguranță, frumoasele dormitoare atât de diferite între ele te vor ajuta să-ți dai seama ce îți dorești exact. Orice model ai alege, nu uita, dormitorul perfect pentru tine este acela în care poți simți toată varietatea de emoții care să te împlinească. Liniște și împăcare depline, atunci când ai nevoie să te retragi din lumea agitată. Pasiune și senzualitate, atunci când îl împarți cu partenerul tău. Și un somn tihnit și binefăcător, atunci când intri în lumea viselor.

Cum alegi o lenjerie de pat?

Somnul – prieten sau inamic pentru fiecare dintre noi. În oricare dintre tabere s-ar afla, cele 8 ore de somn sunt esențiale pentru ca ziua următoare să decurgă în parametri normali. Dacă acest condiții nu sunt întrunite putem vorbi despre o stare de dispoziție proastă, o productivitate mai scăzută și […] mai mult »

Patul cu baldachin

Amenajarea dormitorului matrimonial cu pat cu baldachin reprezintă o alegere perfectă, dacă sunteţi adeptul unui stil clasic, un stil cu o alură regală. Patul cu baldahin este asociat în general cu luxul castelelor sau a reşedinţelor scumpe şi opulente, dar pe lângă aspectul minunat pe care îl au, paturile cu […] mai mult »