De ce trebuie să ţii cont în amenajarea camerei copilului

Camera copilului este una din cele mai importante încăperi din casă. Indiferent de mărimea acesteia, spaţiul din camera copilului se măsoară nu în metri pătraţi aşa cum aţi crede, ci în metri de creativitate, de activităţi ludice, de relaxare. Camera copilului este făcută pentru dormit, citit, jucat, practic aici este întreg universul prichindelului. Un spaţiu anost, fără culoare, fără posibilităţi ca cel mic să îşi creeze noi poveşti, să ia parte la aventuri imaginare, nimic nu are sens. Copilul va refuza să stea în camera lui, sau se va plictisi după doar câteva zeci de minute petrecute acolo. Să vedem câteva modele de amenajări ale camerei copilului, şi să ţinem cont de câteva sfaturi specializate în acest sens!

amenajarea camerei copilului 8

Picture 1 of 8

Amenajarea camerei copilului – o provocare pentru părinţi

Camera copilului este gândită încă dinainte ca acesta să se nască. Părinţii doresc ca acesta să fie în primul rând un spaţiu sigur, dar şi cald, primitor, pe placul copilului. Pentru atingerea acestui obiectiv, adeseori părinţii apelează la ajutorul unor specialişti în domeniu, sau aleg pur şi simplu să facă totul cu puţină imaginaţie şi spirit ludic. Amenajarea camerei copilului trebuie să fie făcută o dată la câţiva ani, destul de des, pentru că, pe măsură ce creşte, cel mic are alte nevoi, pretenţii, cerinţe. Spre exemplu, camera unui copil de 3 ani nu poate semăna cu cea a unui copil de 9 ani. Dar principiile de amenajare sunt asemănătoare.

Pe baza căror principii amenajăm camera copilului?

În primul rând, dragostea pe care o purtăm celui mic şi felul în care îl cunoaştem mai bine decât oricine sunt uneori suficiente pentru a alege un stil de amenajare potrivit. În primul rând, când amenajăm camera copilului, ţinem cont de vârsta şi preferinţele acestuia în materie de culori, personaje de desene sau din poveşti, personalitate. Pasiunea copilului trebuie să fie pe primul plan, aşadar, dacă aveţi un mic pictor, oferiţi-i un şevalet sau u tablă magnetică într-un colţ al camerei. Dacă aveţi un mic muzician, lipiţi stickere pe uşă sau pe mobilier cu instrumentul preferat. Pereţii ar trebui să fie ticsiţi de stickerele cu personajele preferate. De asemenea, este de preferat să aplicaţi un tapet pe pereţii camerei, sau măcar pe unul din pereţi cu un peisaj minunat. Un colţ al camerei trebuie amenajat cu pluşurile preferate, iar la cutiile cu jucării şi cărticele trebuie să ii fie asigurat acces permanent copilului.

Funcţionalitatea camerei copilului şi importanţa în amenajare

Camera copilului este şi cameră de joacă. De aceea, camera va fi plină de jucării, aranjate aproape zilnic de către părinţi. În camera copilului este nevoie şi de un spaţiu de depozitare al hainelor – un dulap. În partea superioară îi puteţi aranja hainele, iar dedesubt jucăriile. Ce mai puteţi folosi în amenajarea camerei copilului? Un fotoliu de pluş sau din alt material, care să fie extrem de comod.

Principii importante în amenajarea camerei copilului!

În camera copilului nimic nu trebuie să fie periculos, aşadar colţurile ascuţite să nu fie la vedere, mobilierul să nu îi ofere posibilitatea să se caţere, iar accesul la fereastră şi la prize să fie restricţionat! Să vedem mai multe fotografii ce ilustrează moduri de amenajare a camerei copilului, a ne documenta în mod potrivit  înainte de a începe o asemenea lucrare!

sursa foto – Google Imagini


One Response to “De ce trebuie să ţii cont în amenajarea camerei copilului”

Read below or add a comment...

  1. Marius says:

    Foarte interesant articolul, iar dormitoarele sunt tare dragute! Nici prea incarcate, nici anoste, exact asa cum ar trebui sa fie camera copilului. Foarte bine alese fotografiile.

Lasă un Comentariu...

*